Skip to content
Prima pagină » Comunicate » Manifestări dedicate zilei de 8 aprilie 2019, Ziua Internaţională a Romilor
CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ
Informare de presă
Ref: Manifestări dedicate zilei de 8 aprilie 2019, Ziua Internaţională a Romilor
Consiliul Judeţean Cluj în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradţonale Cluj, instituţie de cultură aflată în subordinea Consiliului Judeţean, organizează, în colaborare cu Asociaţia Ortodoxă Social-Misionar-Culturală pentru Rromi „Sfântul Moise Arapul”, în perioada 6-14 aprilie 2019, o serie de manifestări dedicate celebrării zilei de 8 aprilie – Ziua Internaţională a Romilor.
Acţiunile planificate au ca scop valorificarea tradţilor şi obiceiurilor romilor, precum şi de a contribui la promovarea interculturalităţii, toleranţei, diversităţii culturale şi respectului reciproc pentru buna convieţuire a tuturor cetăţenilor, indiferent de apartenenţa etnică.
Un aspect inedit în cadrul manifestărilor din acest an îl reprezintă faptul că, la Parohia Turda-Fabrici (Biserica Veche) cu ocazia celebrării Zilei de 8 Aprilie – Ziua Internaţională a Romilor, în data de 6 aprilie, începând cu ora 09.30, va avea loc o Liturghie Arhierească bilingvă (română-romani) oficiată de Î.P.S. Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului. Aceasta va fi urmată de oficierea unei slujbe de parastas în memoria victimelor deportării în lagărele naziste din Auschwitz- Birkenau şi Transnistria. La această parohie, Î.P.S. Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei a hirotonit în luna ianuarie 2019 primul preot rom din judeţul Cluj, misiunea acestuia fiind de a deservi comunităţile de romi de pe raza municipiilor Turda şi Câmpia Turzii.
Luni, 8 aprilie 2019 celebrarea Zilei Internaţionale a Romilor va fi marcată printr-o serie de evenimente culturale menite să contribuie la etalarea valorilor culturale şi tradiţionale specifice minorităţii rome, precum şi să promoveze acele aptitudini înnăscute sau dobândite ale actorilor implicaţi în acest proces.
Astfel, în intervalul orar 15.00 -18.00 va avea loc pentru prima dată în judeţul Cluj un program artistic de tip Flashmob realizat de instrumentişti şi dansatori romi în patru locaţii diferite: Str. Eroilor (pietonală), Platoul Casei de Cultură a Studenţilor, Casa Matei Corvin-Pietonală, Piaţa Unirii.
Tot în 8 aprilie, începând cu ora 19.30, în Campusul universitar Haşdeu, va avea loc proiecţia filmului „Pisica albă, pisică neagră”- regia Emir Kusturica, urmată de o dezbatere pe tema cultura şi tradţa romilor trecut şi viitor.
În acelaşi timp, în perioada 8-14 aprilie 2019, în holul Bibliotecii Judeţeane „Octavian Goga”- Calea Dorobanţilor nr. 104, Cluj, va avea loc o expoziţie de carte şi fotografie cu privire la romi- Obiceiuri, tradţi, cultură, istorie şi mod de viaţă. Totodată, pe întreaga perioadă a expozţei va rula un material video documentar privind meşteşugurile tradţonale practicate de romi.
Organizarea acestor activităţi dedicate celebrării zilei de 8 Aprilie – Ziua Internaţională a romilor a fost posibilă ca urmare a implicării mai multor instituţii şi asociaţii din judeţul Cluj respectiv: Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradţonale Cluj şi Biblioteca Judeţeană ,,Octavian Goga” Cluj, instituţii de cultură de sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, Primăria municipiului Turda, Asociaţia Studenţilor Romi Romano Suno, Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români Cluj, Parohia Misionară pentru Rromi „Naşterea Sf. Ioan Botezătorul”- Municipiul Turda şi Parohia Misionară pentru Rromi „Sfântul Moise Arapul” Pata-Rât.
Reamintim faptul că, ziua de 8 aprilie a fost adoptată drept Ziua Internaţională a Romilor în anul 1971, cu ocazia Primului Congres Internaţional al romilor de pretutindeni care a avut loc la Londra. Tot cu acel prilej au fost desemnate imnul internaţional al romilor „Gelem, Gelem”, compus de Jarko Jovanovic, steagul romilor şi limba comună – limba romani. În ultimii ani, semnificaţia zilei de 8 aprilie a început să capete o tot mai mare recunoaştere atât la nivelul instituţiilor publice cât şi la nivelul comunităţilor de romi. Începând cu anul 2006, an în care Guvernul României a adoptat Legea nr. 66/2006 pentru consacrarea zilei de 8 aprilie ca „Sărbătoarea etniei romilor din România”, în fiecare an, în această dată, sunt organizate la nivel naţional manifestări publice, culturale, sociale şi educaţionale dedicate Zilei Internaţionale a Romilor.
În acest sens, clujenii şi nu numai sunt invitaţi să participe în număr cât mai mare la aceste manifestări organizate cu ocazia Zilei Internaţionale a Romilor.
Biroul de presă
5 aprilie 2019