Noi trasee turistice refăcute de salvamontiştii clujeni
CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ
Informare de presă
Noi trasee turistice refăcute de salvamontiştii clujeni
Salvatorii montani din cadrul Serviciului Public Judeţean Salvamont-Salvaspeo Cluj continuă refacerea, curăţarea şi vopsirea traseelor turistice din judeţ.
Astfel, clujenii şi toţi cei care ne vizitează judeţul vor întâlni trasee cu semnalizări noi în zona Cheilor Turzii, Cheilor Turenilor şi a Cheilor Borzeştilor.
Totodată, au fost refăcute şi traseele din zona Lacului Tarniţa şi este în curs de reamenajare un alt traseu spectaculos în zonă, circuitul Baraj Tarniţa – Piatra lui Dan (punct galben). Lucrările de refacere a traseelor turistice din judeţ continuă şi în această perioadă, în zona staţiunii Muntele Băişorii şi Beliş.
În judeţul Cluj sunt aproape 100 de trasee turistice, însumând circa 800 de kilometri, în zonele Cheile Turzii şi Munţii Trascăului, Făget, Vlădeasa, Muntele Mare şi Munţii Gilăului.
Biroul de presă
26 iunie 2020