Nou investitor in parcul Tetarom

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Horea Uioreanu, a semnat astăzi, 17.01.2013, contractul cu un nou investitor străin care se va loca în parcul industrial Tetarom III din Jucu. Este vorba despre compania germană Karl Heinz Dietrich care activează în domeniul logistic, fiind specializată în servicii integrate de transport marfă şi depozitare de bunuri.
     ”Este foarte bine că se creează noi locuri de muncă la Cluj, acesta fiind obiectivul principal pe care îl are Consiliul Judeţean. Mai avem o serie de alţi investitori cu care suntem în discuţii, unele dintre ele în fază incipientă, altele în fază de finalizare”, a declarat preşedintele CJ, Horea Uioreanu.
     Compania germană va ocupa 4,4 ha din suprafaţa parcului industrial din Jucu. Investiţia totală se cifrează la aproximativ 15 milioane de euro, într-o primă etapă investindu-se aproximativ 5 milioane de euro. KHD urmează să angajeze iniţial 80 de oameni, urmând ca, în maxim un an de zile, numărul acestora să crească până la 240. Totodată, Karl Heinz Dietrich va participa şi la licitaţiile de servicii ce privesc compania Bosch dar îşi va derula şi propria afacere, care nu va depinde direct de concernul german. Negocierile pentru semnarea contractului au durat aproximativ 3 luni.
    „Ne bucurăm că am reuşit să ajungem la o înţelegere. Tetarom ne este de foarte mare ajutor în ceea ce priveşte dezvoltarea societăţii noastre. Anul acesta vom începe construcţia la primul depozit care trebuie terminat până în luna martie 2014. După aceea vom face angajările, în lunile  martie-aprilie. În prima fază vom angaja 80 de persoane, urmând să ajungem la un total de 240 de angajaţi. Sperăm că totul va decurge foarte bine”, a declarat Hanns Dietrich, preşedintele companiei.
     Karl Heinz Dietrich are o tradiţie de 67 de ani în domeniul serviciilor de logistică, fiind recunoscută pentru reuşita integrării serviciilor de transport, depozitare şi vamă, într-un sistem integrat şi flexibil. Compania dispune în acest moment de o flotă de peste 2000 de camioane cu o capacitate de transport de la 3,5 tone la 20 de tone. În România, unul dintre serviciile importante pe care compania le oferă este cel al livrării de bunuri din Bucureşti, Braşov, Sibiu şi Timişoara către orice altă destinaţie din ţară în 24/48 ore.   

Biroul de presă
17.01.2013

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW