O nouă finanţare europeană pentru dotarea unui spital clujean aflat în prima linie a luptei cu COVID-19

CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ

INFORMARE DE PRESĂ

O nouă finanţare europeană pentru dotarea unui spital clujean aflat în prima linie a luptei cu COVID-19


Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” a obţinut, cu sprijinul Consiliului Judeţean Cluj, noi fonduri europene pentru consolidarea capacităţii unităţii sanitare în gestionarea crizei sanitare COVID-19.

Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj: „E îmbucurător faptul că am câştigat această nouă finanţare europeană ce va contribui direct la diminuarea riscului de contaminare şi la limitarea răspândirii virusului. Noile aparaturi şi echipamente de protecţie vor sprijini medicii în furnizarea celor mai bune servicii, asigurând, totodată, protecţia personalului medical şi a pacienţilor.”

Contractul de finanţare recent semnat prevede achizţonarea a nu mai puţin de 10 aparate medicale, inclusiv de testare moleculară COVID-19, care vor intra în dotarea Laboratorului instituţiei spitaliceşti, precum şi a 152.400 de echipamente de protecţie, care vor asigura necesarul până în luna aprilie 2021. Valoarea dotărilor de care urmează să beneficieze Spitalul de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”, unitate sanitară aflată în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, este de 2.360.962,92 de lei.
Având în vedere urgenţa achizţonării acestora, forul administrativ judeţean a cuprins în bugetul propriu sumele necesare, urmând ca banii să fie ulterior recuperaţi de la Uniunea Europeană în baza acestui proiect finanţat prin intermediul Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020.

 

Biroul de presă
13 octombrie 2020

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW