O nouă investiție a Consiliului Județean la Spitalul de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”. Aceasta vizează creșterea eficienței energetice a celor două pavilioane, cu fonduri europene

CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ

O nouă investiție a Consiliului Județean la Spitalul de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”

Aceasta vizează creșterea eficienței energetice a celor două pavilioane, cu fonduri europene

Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a inițiat un proiect de hotărâre ce vizează aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai investiției constând în creșterea eficienței energetice a pavilioanelor 1 și 2 ale Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie ,,Leon Daniello”.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Sănătatea rămâne o prioritate absolută. Scopul investițiilor noastre constante în sănătate este de a contribui la asigurarea climatului optim de realizare a actului medical. Prin intermediul acestui proiect urmărim să creștem gradul de confort, să reducem emisiile poluante, dar și să asigurăm o utilizare rațională a resurselor.”

Principalele lucrări prevăzute a fi realizate la nivelul celor două pavilioane, situate pe strada B. P. Hașdeu nr. 6, constau în izolarea termică a pereților exteriori, pe fațadele exterioare, schimbarea tâmplăriilor, precum și izolarea termică a podurilor și a planșeelor peste subsoluri.
De asemenea, proiectul mai prevede instalarea a două sisteme de tip pompă de căldură hibrid, a 16 panouri solare termice pentru prepararea apei calde și a 46 de panouri fotovoltaice de tip monocristalin.
Investiția are o valoare de 23.403.175 de lei, cu T.V.A. inclus, iar proiectul se intenționează a fi depus spre finanțare prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027.

Biroul de presă
30 august 2023

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW