Obiceiul taierii porcului la Targul Produs de Cluj
Mâine, 20 decembrie 2012, cu ocazia sărbătoririi zilei de Ignat, reprezentanţii mass-media precum şi ceilalţi vizitatori ai Târgului de Crăciun Produs de Cluj vor avea posibilitatea să asiste, începând cu ora 12.00, la obiceiul tradiţional românesc al tăierii porcului. Cu acest prilej, cei interesaţi vor putea participa la pregătirea şi, totodată, la degustarea de cârnaţi, cartaboşi şi alte produse culinare tradiţionale specifice sărbătorilor de iarnă.
Acest eveniment menit să pună în valoare o frumoasă tradiţie românească are loc în cadrul “Târgului de Crăciun – Produs de Cluj”, ediţia a XIII-a, manifestare organizată de Consiliul Judeţean Cluj împreună cu Asociaţia Produs de Cluj şi care se desfăşoară în perioada 14-24 decembrie 2012 în parcarea Hipermarketului Cora, intrarea fiind liberă.
Târgul de Crăciun a debutat cu un real succes în rândul vizitatorilor, clujenii fiind interesaţi, în primul week-end al evenimentului, de toate produsele comercializate de cei 50 de expozanţi care au adus diferite produse artizanale, icoane pe sticlă, produse din piele prelucrată, brânzeturi/lactate, murături şi produse tradiţionale din carne. Totodată, în cadrul târgului vizitatorii au posibilitatea de a degusta şi achiziţiona zilnic, între orele 12.00 şi 20.00, miere de albine, siropuri naturale, uleiuri presate la rece, pâine de casă sau palaneţe, halva, prăjituri, ciocolată de casă, precum şi legume specifice din Râşca, Turda sau Deuşu. De asemenea, nu lipsesc nici preparatele tradiţionale la grătar şi vinul fiert. Astfel, târgul constituie pentru micii producători şi pentru operatorii economici din industria alimentară un bun prilej de a-şi prezenta în faţa publicului clujean, în prag de sărbători, ofertele.
În acelaşi timp, pe întreaga perioadă a târgului vor urca pe scenă şi vor încânta publicul vizitator grupuri de colindători ai Liceului de Artă Cluj, ai Şcolilor Populare de Artă din Cluj-Napoca şi Gherla, precum şi Ansamblurile Folclorice Rapsodia Someşană, Bucium şi Clubul Vedetelor.
Reamintim în acest context faptul că ziua de 20 decembrie, închinată Sfântului Ignatie al Antiohiei, este cunoscută în popor sub denumirea de Ignatul porcilor. Potrivit tradiţiei populare se crede că, în noaptea premergătoare Ignatului, porcii visează că vor fi tăiaţi. Din această zi încolo, porcii nu se mai îngraşă, nu mai pun carne pe ei şi nu mai mănâncă pentru că şi-au visat tăierea. Credinţa că porcul îşi visează moartea, prinderea şi înjunghierea animalului, efectuarea diferitelor semne rituale pe corpul neînsufleţit, jumulirea părului pentru confecţionarea bidinelelor, pârlirea sau jupuirea pielii pentru opinci, tăierea corpului în bucăţi, etc., ofereau suficiente momente pentru săvârşirea practicilor rituale menite să preîntâmpine stingerea „seminţei” porcilor, să asigure sănătatea gazdei în noul an, să alunge spiritele rele, să prezică vremea pe o perioada mai îndelungată de timp şi să fertilizeze ogoarele pentru a obţine roade bogate.
Biroul de presă
19.12.2012