Pas important pentru construirea Spitalului Pediatric Monobloc

CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ

Pas important pentru construirea Spitalului Pediatric Monobloc

Consiliul Județean Cluj a obținut avizul de oportunitate pentru edificarea modernei unități spitalicești

Consiliul Județean Cluj a obținut avizul de oportunitate al Ministerului Sănătății pentru implementarea proiectului care vizează construirea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii, o structură nouă, în sistem monobloc, în cadrul Programului național de investiții în infrastructura unităților spitalicești.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Obținerea avizului de oportunitate este un pas esențial pentru a putea avansa cu această investiție, fiind, practic, o condiție care trebuie îndeplinită pentru a depune proiectul spre finanțare prin Programul național de investiții în infrastructura unităților spitalicești. Suntem eligibili pentru finanțarea pe care o vom solicita, acest aviz fiind, totodată, și o certificare, dacă mai era cazul, a gradului de maturitate a proiectului nostru. Spitalul Monobloc de Copii este cel mai important proiect al Clujului, în domeniul sănătății, acesta urmând să deservească pacienți din întreaga Românie.

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii, o structură nouă, în sistem monobloc, va fi primul spital pediatric în sistem integrat construit de la zero, după Revoluție, de către o autoritate publică din România, urmând să dispună de 506 paturi pentru spitalizare continuă, 51 de paturi pentru spitalizarea de zi și 30 de paturi aferente serviciului ATI. Obiectivul medical de o importanță vitală pentru Cluj și pentru întreaga Transilvanie va prelua toate secțiile actualului Spital de Copii, cele care în prezent își desfășoară activitatea în nu mai puțin de 14 clădiri aflate în 9 locații diferite din Cluj-Napoca, cu o distanță medie de aproximativ 4 km între ele.
Cea mai modernă unitate sanitară pediatrică din țară va fi edificată pe un teren de cca. 17 hectare în zona cartierului clujean Borhanci și va deservi cca. 50.000 de copii/an, din întreaga țară. Unitatea cu profil regional, care va constitui și un model de bună practică în domeniul infrastructurii medicale mari, va fi un centru de excelență clinică și științifică, la cele mai înalte standarde europene, urmând să ofere un spectru larg și complex de servicii medicale destinate micilor pacienți.
Până în acest moment, Consiliul Județean Cluj a parcurs pași importanți pentru materializarea obiectivului de investiții, unele dintre cele mai recente etape fiind:
– în luna decembrie 2022 proiectul a trecut de prima etapă de evaluare, respectiv de eligibilitate, pentru a obține finanțare din PNRR, în cadrul apelului de infrastructură spitalicească, rămânând ulterior pe lista de rezervă.
– în luna iulie 2023 Consiliul Județean Cluj a publicat în SEAP anunțul referitor la achiziționarea lucrărilor de construire a edificiului medical, valoarea estimată a achiziției fiind de 1.031.876.278 de lei. Procedura s-a derulat în două etape, prima, cea de preselecție, a fost finalizată, iar cea de-a doua etapă, la rândul ei cu două subetape, se află în faza de evaluare financiară.
– în luna iunie 2024 proiectul de edificare a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii, o structură nouă, în sistem monobloc, a fost nominalizat în cadrul European Healthcare Design Awards 2024, la categoria Future Healthcare Design.

Biroul de presă
25 septembrie 2024

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW