Pași concreți pentru realizarea unui drum de legătură în partea de nord a Zonei Metropolitane Cluj-Napoca
CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ
Pași concreți pentru realizarea unui drum de legătură în partea de nord a Zonei Metropolitane Cluj-Napoca
Consiliul Județean Cluj a publicat în S.E.A.P. (Sistemul Electronic de Achiziții Publice) anunțul pentru achiziția serviciilor de proiectare și asistență tehnică aferente modernizării drumului județean 170B Topa Mică-Așchileul Mic, în lungime de 8 km.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Practic, acest drum județean care face legătura între recent modernizatul DJ 109 – Drumul Bistriței și drumul național 1F, respectiv Autostrada Transilvania, reprezintă, în fapt, o mini-centură a municipiului Cluj-Napoca. Dacă în spațiul public se discută de variante de ocolire prin partea de sud a orașului, zona de nord nu dispune în acest moment de o astfel de soluție. Fiind un coridor de mobilitate extrem de important, menționat în chiar Planul de Amenajare a Teritoriului Județului Cluj (PATJ) realizat împreună cu specialiștii Băncii Mondiale, ne dorim ca pentru execuția acestuia să reușim accesarea de fonduri europene prin POR 2021-2027”.
Prin intermediul proiectului tehnic Consiliul Județean Cluj urmărește să identifice varianta optimă de îmbunătățire a infrastructurii județene din partea de nord a Zonei Metropolitane Cluj-Napoca, prin descărcarea traficului greu și de tranzit de pe teritoriul municipiului reședință de județ.
Totodată, deoarece acest drum ce urmează a fi modernizat de Consiliul Județean face legătura, prin intermediul drumului județean 109, cu DN 1C care străbate județul Maramureș, la finalul lucrărilor va fi asigurată o conectivitate mai bună a Clujului cu județele limitrofe din partea de nord și nord-vest a țării.
Valoarea estimată a lucrărilor de proiectare este de 720.000 de lei, operatorii economici interesați putând să depună ofertele până în data de 4 martie 2022, ora 15.00.
Biroul de presă
23 februarie 2022