Peste 9,2 milioane de lei alocați suplimentar pentru întreținerea și deszăpezirea drumurilor județene
CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ
Peste 9,2 milioane de lei alocați suplimentar pentru întreținerea și deszăpezirea drumurilor județene
Consiliul Județean Cluj a aprobat suplimentarea cu 9.244.000 de lei a bugetului destinat lucrărilor de întreținere curentă și periodică a unor drumuri județene pentru anul 2021, fondurile urmând a fi folosite inclusiv pentru deszăpezirea drumurilor județene, împărțite în 5 loturi.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: ,,Îmbunătățirea infrastructurii rutiere reprezintă o prioritate absolută a Consiliului Județean. Vom utiliza aceste sume pentru a intensifica ritmul de derulare a lucrărilor și pentru a mări volumul acestora pe anumite sectoare care prezintă o importanță majoră pentru cetățenii județului. Nu în ultimul rând, banii vor fi folosiți și pentru asigurarea unor servicii de deszăpezire de calitate pe durata iernii”.
Astfel, sumele alocate vor fi utilizate atât în vederea continuării lucrărilor de întreținere deja începute, cât și pentru demararea altora noi, precum și pentru asigurarea serviciilor aferente anotimpului rece din perioada noiembrie – decembrie 2021.
Drumurile județene care vor beneficia de lucrări de întreținere curentă și periodică sunt:
– DJ 161D Jichișu de Sus – Dej,
– DJ 161D Ceaba – Cutca – Sânmărtin – intersecția cu drumul județean 109C,
– DJ 172F Sânmărghita – limită cu județul Bistrița-Năsăud,
– DJ 107J Finișel – Plopi,
– DJ 109B Tiocu de Sus – Oșorhel,
– DJ 108C Ic Ponor,
– DJ 103K Râșca – Beliș – intersecția cu drumul național DN1R.
Suma de 9.244.000 de lei a fost alocată forului administrativ județean prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 97 din 7 septembrie 2021 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2021.
Biroul de presă
30 septembrie 2021