Planul Urbanistic Zonal aferent viitorului Centru Integrat de Transplant Cluj, în consultare publică
Planul Urbanistic Zonal (P.U.Z.) aferent construirii primului Centru Integrat de Transplant din România şi din Sud-Estul Europei este în etapa de consultare publică. Până vineri, 23 aprilie a.c., persoanele interesate pot transmite Primăriei municipiului Cluj-Napoca propunerile, sugestiile şi opiniile cu privire la documentaţia P.U.Z. – „Amenajare ansamblul Clinicilor universitare şi dezvoltare Centru Integrat de Transplant, str. Clinicilor – str. Victor Babeş”. La finalul consultării publice, documentaţia de urbanism va fi dezbătută în Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism (CTATU), care îşi va da acordul înainte de a fi aprobată în Consiliul Local. În paralel, Consiliul Judeţean, inţatorul şi realizatorul acestui proiect menit a pozţona Clujul pe harta extrem de puţinelor centre de transplant multiorgan din Europa, continuă demersurile împreună cu firmele de arhitectură câştigătoare ale contractului de proiectare, pentru finalizarea proiectului tehnic. De asemenea, Consiliul Judeţean a depus proiectul la Comisia Zonală a Monumentelor Istorice din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, în vederea avizării acestuia.
Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj: ”Ritmul parcurgerii etapelor procedurale este unul susţinut. Facem tot ceea ce ţine de noi pentru a finaliza cât mai rapid paşii ce preced construcţia efectivă, astfel încât să putem demara edificarea acestui obiectiv medical unic în România şi în această parte a Europei”.
Primul Centru de transplant multiorgan din România va avea 277 de paturi, din care 88 pentru transplant renal, 72 pentru transplantul de plămân, respectiv câte 36 de paturi pentru transplantul de cord şi cel hepatic.
Folosim cookie-uri pentru a ne asigura că vă oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă continuați să utilizați acest site vom presupune că sunteți de acord.OkPrivacy policy