Precizari program DJEP

 Consiliul Judeţean Cluj prin Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Cluj, instituţie publică de interes judeţean care funcţionează sub autoritatea acestuia, revine cu completări de interes public referitoare la programul de lucru cu publicul premergător alegerilor prezidenţiale. 
          Pentru a duce la îndeplinire Planul de măsuri emis de Ministerul Administraţiei şi Internelor, pentru menţinerea şi asigurarea ordinii şi siguranţei publice, premergător şi pe timpul desfăşurării alegerilor prezidenţiale, respectiv a Referendumului pentru Parlament Unicameral, precum şi pentru a rezolva în mod operativ solicitările publicului privind unele aspecte particulare, Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Cluj şi-a extins programul de lucru cu publicul începând cu data de 23.10.2009 până la data de  06.12.2009, după cum urmează:
          –  de luni până sâmbătă, între orele 8:00 – 20:00 
          –   în zilele de 21.11.2009 şi 05.12.2009, premergătoare alegerilor, între orele 8:00 –  14:00
          –   în zilele de 22.11.2009 şi 06.12.2009, când vor avea loc alegerile, între orele 7:00 – 21:00. 
          Conducerea Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Cluj recomandă cetăţenilor care şi-au depus actele necesare pentru eliberarea cărţii de identitate sau a cărţii de identitate provizorii, a căror documente sunt executate şi neridicate, să  se deplaseze la Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor la care sunt arondaţi, pentru ridicarea actelor de identitate, în vederea exercitării dreptului de vot. 
          Precizăm că programul de lucru cu publicul la Serviciile Publice Comunitare Locale de Evidenţă a Persoanelor din Judeţul Cluj este identic cu cel existent la nivelul Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Cluj pe perioada precizată. 
          Pentru informaţii suplimentare vă rugăm să accesaţi pagina web a Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Cluj la adresa: www.djepcluj.ro
 

Biroul de presă
19.11.2009
 

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW