Preluare documente intocmire C.I. in Apahida

O echipă de funcţionari din cadrul Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Cluj, instituţie publică de interes judeţean care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, se va deplasa, joi, 28 aprilie, în localitatea Apahida,  jud. Cluj, cu staţia mobilă, în vederea preluării imaginii, cererilor şi documentelor necesare eliberării unui nou act de identitate, pentru cetăţenii care au domiciliul pe raza comunei. Activitatea se va derula cu începere de la ora 09.30, la sediul Primăriei Comunei Apahida, cu sprijinul funcţionarilor din cadrul primăriei şi a organelor de poliţie locale.
      Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Cluj face cunoscut opiniei publice, şi pe această cale, că, cetăţenii sunt obligaţi să se prezinte, în termen de 15 zile de la împlinirea vârstei de 14 ani sau înainte cu cel puţin 15 zile de la expirarea valabilităţii actului de identitate deţinut, la sediul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor la care sunt arondaţi cu domiciliul sau la Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Cluj, cu sediul în Loc. Cluj-Napoca, Str. Aviator Bădescu, Nr.7-9, pentru a solicita intrarea în legalitate. Nerespectarea acestor prevederi atrage răspunderea contravenţională, care se sancţionează cu amendă cuprinsă între 40 lei şi 80 lei, fără a exista posibilitatea achitării, în 48 de ore, a jumătate din minimul sumei prevăzute.
      Cetăţenii au obligativitatea de a se legitima pe teritoriul României cu un act de identitate valabil, conform actelor normative în vigoare. Actul de identitate valabil reprezintă o condiţie esenţială şi obligatorie pentru a dovedi identitatea, cetăţenia şi domiciliul şi pentru ca cetăţenii să poată avea acces la diverse servicii care impun prezentarea actului de identitate.

Biroul de presă
27.04.2011

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW