Primire delegatie poloneza

Conducerea Consiliului Judeţean Cluj a primit astăzi, 23 noiembrie 2012, la sediul instituţiei de pe Calea Dorobanţilor, o delegaţie aparţinând Consiliului Regional al Voievodatului Malopolska din Polonia, regiune cu care judeţul Cluj are o strânsă relaţie de colaborare încă din anul 2005.
     În cadrul vizitei au fost prezentate experţilor polonezi potenţialul economic şi investiţional al judeţului Cluj, principalele proiecte aflate în derulare la nivelul Consiliului Judeţean Cluj precum şi o serie de aspecte referitoare la proiectele cu finanţare europeană, reprezentanţii polonezi declarându-şi disponibilitatea de a împărtăşi părţii române din vasta şi pozitiva lor experienţă. Totodată, în cadrul întâlnirii au fost abordate unele aspecte legate de reforma administrativă din Polonia, din anul 1999, în urma căreia celor 49 de unităţi administrativ-teritoriale similare judeţelor din România le-au luat locul 16 voievodate, context în care au fost prezentate avantajele pe care această reformă le-a adus, cel mai important dintre acestea reprezentându-l capacitatea crescută de absorbţie a fondurilor europene. 
     De asemenea, în cadrul întâlnirii, reprezentanţii Consiliului Judeţean Cluj şi-au exprimat susţinerea pentru continuarea şi aprofundarea parteneriatului dintre Judeţul Cluj şi Voievodatul Malopolska precum şi pentru identificarea unor noi proiecte comune, având în vedere experienţa şi bunele practici care ne pot fi transmise de către partea poloneză.
     Pe parcursul celor două zile ale deplasării în judeţul Cluj, delegaţia poloneză formată din reprezentanţi ai Centrului pentru Întreprinderi Malopolska precum şi ai Oficiului Mareşalului Malopolska a vizitat instituţii similare din judeţul Cluj precum S.C. TETAROM S.A. şi Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest, punctul central al vizitei constituindu-l participarea la cea de-a IV-a ediţie a Seminarului „TETA – Infrastructuri de afaceri, de la idee până la recunoaştere internaţională”.  Prezenţa experţilor polonezi la acest seminar este justificată, printre altele, inclusiv de faptul că, la baza constituirii parcurilor industriale în judeţul Cluj şi a modului de organizare şi funcţionare a S.C. TETAROM S.A. s-a aflat modelul polonez din acest domeniu, recunoscut deja ca model de bune practici în ceea ce priveşte edificarea şi gestionarea parcurilor industriale.
     „În contextul în care Polonia s-a dovedit deja a fi un lider absolut în materie de absorbţie şi utilizare a fondurilor europene iar modelul economic polonez este unul de succes, ambele aspecte fiind unanim apreciate la nivel european, experienţa partenerilor noştri ne este mai mult decât utilă. Aşa după cum modelul parcurilor industriale, preluat de judeţul Cluj de la partea poloneză, şi-a demonstrat deja viabilitatea, suntem convinşi că mai există numeroase exemple de bune practici pe care le-am putea prelua şi replica în judeţul nostru”, a declarat Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Horea Uioreanu. 
     Reamintim în acest context faptul că, în cadrul politicii de cooperare menite să întărească relaţiile economice, sociale şi culturale dintre România şi Polonia, Consiliul Judeţean Malopolska şi Consiliul Judeţean Cluj au definitivat la data de 11 aprilie 2005 un Protocol de Cooperare pentru o perioadă de trei ani care s-a concretizat într-o bună colaborare între cele două părţi, motiv pentru care, în data de 3 aprilie 2008 a fost încheiat un nou Protocol de Cooperare, de data aceasta pe o perioadă nedeterminată.

Biroul de presă
23.11.2012

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW