Produs de Cluj la Berlin

Asociaţia „Produs de Cluj”, organizaţie aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, a participat la a 80-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale Grune Woche (Săptămâna Verde), de la Berlin. Evenimentul, desfăşurat în perioada 16-25 ianuarie, este cel mai mare târg de agricultură, horticultură şi industrie alimentară din Europa.

            Clujul a fost prezent pentru prima dată la acest eveniment, la invitaţia Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Asociaţia „Produs de Cluj” fiind unica organizaţie de profil care a avut stand propriu, restul producătorilor din România participând individual. În cadrul acestei prestigioase manifestări expoziţionale „Produs de Cluj” a avut alături patru producători clujeni care au dus în capitala Germaniei miere de albine, gemuri preparate după reţete tradiţionale, sucuri şi siropuri naturale din cătină precum şi lavandă aromată. La expoziţie a fost prezent cu stand propriu şi producătorul de uleiuri presate la rece Luna Solai, unul dintre cele mai cunoscute „Produse de Cluj”. După succesul înregistrat în ţară, dar şi în Marea Britanie, Polonia, Franţa sau Serbia, clujenii s-au bucurat de apreciere şi în capitala celei mai mari puteri continentale. La standul clujean au fost oaspeţi nu doar demnitarii români, domnii Daniel Constantin, ministrul Agriculturii, Daniel Dumitru Botănoiu, secretar de stat în acelaşi minister, domnul Lazăr Comănescu, ambasadorul României la Berlin dar şi domnul Lars Zimmer, deputat al landului Sachsen Anhalt, vechi prieten al Ardealului.

De câteva decenii, nemţii sunt etalon pentru Europa. Ceea ce ei apreciază, e general acceptat. E unul din motivele pentru care am considerat necesar ca Asociaţia „Produs de Cluj” să ne reprezinte la cel mai important târg alimentar de pe continent ca entitate care sprijină şi promovează iniţiativa locală. România a avut la acest târg 33 de producători, cinci dintre ei fiind clujeni. Agenda oficială nu mi-a permis să fiu alături de expozanţi pe toată durata târgului, dar, cât am fost prezent, am avut satisfacţia să constat că produsele tradiţionale clujene au trecere şi la nemţi. În plus, proiectele de colaborare instituţională cu landul Sachsen Anhalt par sa fie în linie dreaptă”, a declarat Vakar Istvan, vicepreşedintele cu atribuţii delegate de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj.

Organizată anual, Grune Woche de la Berlin este o manifestare unică prin tradiţia sa, prin amploare şi durată, fiind catalogată drept cea mai mare platformă pentru industria alimentară la nivel mondial. La evenimentul de anul acesta au participat peste 1600 de expozanţi din 69 de È›ări, târgul fiind vizitat de 80 de miniştri de resort. Manifestarea a înregistrat un număr de peste 500.000 de vizitatori, atraşi de calitatea, dar şi de ineditul produselor.

Şi presa germană a avut doar cuvinte de laudă la adresa producătorilor clujeni, uleiurile Luna Solai fiind considerate noutăţi surprinzătoare, standul care a ieşit detaşat din tiparele româneşti de prezentare. Ca o surpriza plăcută a fost apreciată şi prezenţa Gabrielei Culda care i-a fascinat pe berlinezi cu uleiurile eterice, parfumurile şi săculeţii cu lavandă.

 

Biroul de presă

27 ianuarie 2015

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW