„REABILITAREA ŞI MODERNIZAREA AMBULATORIULUI CORP „F” „“ HIDROTERAPIE AL SPITALULUI CLINIC DE RECUPERARE CLUJ-NAPOCA”
Consiliul Judeţean Cluj, în calitate de beneficiar, a finalizat proiectul „Reabilitarea şi modernizarea ambulatoriului Corp „F” – Hidroterapie al Spitalului Clinic de Recuperare Cluj-Napoca”, cod SMIS 1662, finanţat prin POR 2007-2013, Axa prioritară 3 – Îmbunătăţirea infrastructurii sociale, DMI 3.1 – Reabilitarea / modernizarea echipei infrastructurii serviciilor de sănătate, Contract de finanţare nr. 31/23.02.2009.
Valoarea totală a proiectului este de 3.201.385,55 lei.
Obiectivul general al proiectului: dezvoltarea unui sistem de prevenire şi tratament modern, performant, accesibil tuturor categoriilor de persoane afectate şi îmbunătăţirea calităţii infrastructurii serviciilor de asistenţă medicală la Ambulatoriul din Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca.
Prin implementarea proiectului au fost atinse următoarele Obiectivele specifice:
- Modernizarea şi reabilitarea infrastructurii ambulatoriului corp F hidroterapie al spitalului în scopul creşterii gradului de confort al pacientului şi a personalului;
- Eficientizarea actului medical prin dotarea cu aparatură medicală performantă şi implicit îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei din regiunea de nord-vest a ţării;
Rezultate obţinute:
- creşterea capacităţii de tratament prin recompartimentare spaţiilor existente în concordanţă cu nevoile de tratament. Iniţial existau 27 de săli de tratament care au fost recompartimentate în 41 de săli de tratament;
- asigurarea celor mai bune condiţii pentru accesul pacienţilor cu dizabilităţi la bazinele de tratament;
- dotarea tuturor sălilor de tratament cu aparatură medicală performantă, băi galvanice;
- condiţii de tratament moderne, în concordanţă cu necesarul de servicii medicale al populaţiei;
- reducerea timpului de aşteptare pentru pacienţii cu nevoi de recuperare cu cca. 50%.
Durata de implementare a proiectului a fost de 30 luni.