Rețelele de apă și canalizare din Apahida, Baciu, Feleacu și Florești vor fi extinse și modernizate

sigla Consiliul Județean Cluj frame Consiliul Juețean Cluj
Rețelele de apă și canalizare din Apahida, Baciu, Feleacu și Florești vor fi extinse și modernizate

CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ
Rețelele de apă și canalizare din Apahida, Baciu, Feleacu și Florești vor fi extinse și modernizate

 

Compania de Apă ,,Someș” a publicat în S.E.A.P. (Sistemul Electronic de Achiziții Publice) anunțul privind achiziția lucrărilor de extindere și reabilitare a rețelelor de alimentare cu apă și canalizare din patru comune situate în Zona Metropolitană Cluj-Napoca: Apahida, Baciu, Feleacu și Florești.
Cu o valoare totală estimată la cca. 55.000.000 de lei, noua investiție este parte componentă a mega-proiectului european în valoare de 355,6 milioane de euro, finanțat prin intermediul POIM 2014-2020.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Dezvoltarea continuă a zonei aflate în imediata vecinătate a municipiului Cluj-Napoca impune extinderea și modernizarea infrastructurii edilitare. Cele 11 milioane de euro vor acoperi necesitățile populației rezidente, urmând ca, în viitor, în funcție de cerințe, să inițiem noi investiții prin care să extindem aria de acoperire”.

Durata de execuție a lucrărilor  este de maxim 18 luni de la data semnării ordinului de începere a lucrărilor. Operatorii economici interesați pot să transmită ofertele până în data de 30 martie 2022, ora 15.00.

Concret, pe teritoriul comunei Apahida investiția prevede extinderea și reabilitarea conductei de aducțiune a apei pe o lungime de 4,8 km, respectiv a rețelei de distribuție pe o lungime totală cumulată de cca. 18 km, din care jumătate reprezintă rețele noi. Rețeaua de canalizare va fi extinsă, și ea, pe o lungime de 25 de km. De asemenea, vor fi construite șapte stații de pompare a apei potabile și a celei uzate, dar și patru rezervoare de apă.

În Baciu, conducta de aducțiune va fi extinsă pe cca. 16,5 km, în timp ce rețeaua de distribuție existentă, de peste 5 km, va fi integral reabilitată. Contractul mai prevede și extinderea rețelei de canalizare pe 2,4 km, construirea a două noi stații de pompare și a unui rezervor de înmagazinare a apei.

La Feleacu conducta de aducțiune va fi extinsă cu cca. 5,7 km, la aceasta urmând a fi conectate noi rețele de distribuție cu o lungime cumulată de 22,3 km. Investiția mai prevede și construirea a două noi stații de pompare, a unui rezervor și a unei stații de clorinare.

Nu în ultimul rând, comuna Florești va beneficia de extinderea rețelei de aducțiune pe o lungime de 650 de metri, respectiv a rețelelor de distribuție pe o lungime totală de 7,8 km, din care cca. 5,5 km reprezintă conducte noi. Sistemul va fi completat de patru noi stații de pompare a apei potabile și a celei uzate, dar și de trei rezervoare de înmagazinare a apei.

 

Biroul de presă
25 februarie 2022

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW