S-au finalizat lucrările de extindere a rețelei de apă în localitatea clujeană Legii

CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ

S-au finalizat lucrările de extindere a rețelei de apă în localitatea clujeană Legii

 

Compania de Apă „Someș” SA, operator regional de apă aflat sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, a finalizat lucrările de extindere a rețelei de distribuție a apei potabile din satul Legii, comuna Geaca.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Prin intermediul acestei investiții finanțate de Consiliul Județean, toate gospodăriile din Legii vor fi racordate la rețeaua publică de apă. În momentul de față suntem în procedură tehnică de recepție, astfel încât, în cel mai scurt timp, cetățenii localității, dar și turiștii care ajung în zona lacurilor de pe Valea Fizeșului, vor beneficia de apă potabilă de cea mai bună calitate, furnizată în regim continuu. Creșterea calității vieții în zona rurală presupune, în mod obligatoriu, extinderea sau înființarea de noi rețele edilitare, capabile să furnizeze apă de bună calitate, în regim continuu”.

Lucrările au vizat prelungirea actualei rețele de distribuție a apei și realizarea de branșamente pentru un grup de imobile situate în partea de est a localității. Noua conductă are o lungime de 2 km.

Valoarea investiției este de 555.000 de lei, banii fiind asigurați de Consiliul Județean Cluj.

Biroul de presă
16 decembrie 2022

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW