Scafandrii Serviciului Judeţean Salvamont-Salvaspeo Cluj au finalizat un amplu stagiu de pregătire practică
CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ
Informare de presă
Scafandrii Serviciului Judeţean Salvamont-Salvaspeo Cluj au finalizat un amplu stagiu de pregătire practică
Serviciul Public Judeţean Salvamont-Salvaspeo Cluj, instituţie de interes public aflată în subordinea Consiliului Judeţean, a efectuat pe parcursul primei jumătăţi a lunii iulie, la lacul Beliş, un amplu stagiu de pregătire a scafandrilor din cadrul serviciului.
Astfel, şapte scafandri, cu diverse grade de pregătire, au participat la program, fiecare dintre aceştia efectuând minim cinci scufundări cu diferite nivele de dificultate. Tematica stagiului a fost legată de scufundarea în condţi dificile: adâncime mare, temperatură joasă şi vizibilitate redusă. De asemenea, tot în acest context a fost realizată şi pregătirea scafandrilor aspiranţi.
Totodată, stagiul de pregătire a scafandrilor clujeni a reprezentat o bună pregătire pentru exercţul naţional de scufundări la care vor participa salvatorii clujeni, exercţu ce va avea loc în luna august, la Gura Apei, în judeţul Hunedoara.
Pregătirea continuă a scafandrilor clujeni, în situaţii cât mai aproape de realitate şi sub influenţa celor mai nefavorabili factori externi, se realizează în lacurile Beliş şi Tarniţa, pe parcursul întregului an, precum şi în cadrul stagiilor de mai multe zile, organizate atât la nivel judeţean cât şi la nivel naţional.
Formarea echipei de scafandrii din cadrul Serviciului Public Judeţean Salvamont-Salvaspeo Cluj a început în anul 2014, echipa fiind formată în momentul de faţă din 5 angajaţi şi 5 voluntari.
Biroul de presă
16 iulie 2019