Scoala Populara de Arte Tudor Jarda, 60 de ani de traditie in cultivarea tinerelor talente

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Mihai Seplecan, împreună cu Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Vakar Istvan, s-au deplasat joi, 12 noiembrie 2015, la Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda” Cluj, instituţie de cultură aflată în subordinea forului administrativ judeţean. Scopul vizitei a fost acela de a urmări modul în care se desfăşoară activităţile în cadrul entităţii, accentul fiind pus pe faptul că şcoala se află într-un amplu proces de reabilitare, mansardare şi refuncţionalizare.
         În cadrul vizitei, managerul Vasile Corpodean a făcut o descriere a activităţii acestei unităţi de cultură, în contextul în care anul acesta se celebrează 60 de ani de existenţă şi a prezentat realizările obţinute în ultima perioadă de timp, proiectele de investiţii precum şi stadiul lucrărilor derulate în vederea reabilitării şi modernizării clădirii care găzduieşte şcoala. În acest context, în ceea ce priveşte investiţiile, Consiliul Judeţean Cluj a susţinut activ şi considerabil activitatea şcolii, contribuind semnificativ la procesul de modernizare a clădirii, prin aprobarea, începând cu anul 2008, a  nu mai puţin de 6.300.000 lei pentru întreaga investiţie. În prezent, apropiindu-se de final, proiectul de modernizare a clădirii vizează intervenţii la nivelul acoperişului şi racordarea şcolii la utilităţi (gaz metan, montare centrale termice şi platforme liftante pentru persoanele cu handicap). Lucrările, în valoare de 1.500.000 lei, se efectuează cu finanţare integrală din bugetul Consiliului Judeţean Cluj, intenţia fiind aceea ca în anul 2016 să se finalizeze întreaga investiţie.
        Totodată, pe lângă obiectivul care vizează îmbunătăţirea condiţiilor de învăţare pentru cei cca. 800 de elevi actuali, dar şi pentru viitorii elevi ai şcolii, conducerea entităţii este preocupată să ofere o gamă variată de cursuri, astfel încât să atragă un număr cât mai mare de tineri dornici să-şi cultive talentul. Astfel, copiii care doresc să urmeze cursurile Şcolii Populare de Arte „Tudor Jarda”, se pot înscrie la cursuri de muzică (canto, tehnici de interpretare în muzică, improvizaţie jazz, iniţiere corală, iniţiere fanfară, instrumente muzicale şi instrumente populare), arte vizuale (pictură, grafică, artă decorativă, artă fotografică, ceramică, sculptură, design vestimentar, decoraţiuni interioare, tehnici în pictură şi tehnici în design vestimentar), coregrafie (dans clasic, dansuri de societate, dans contemporan, dans modern, joc popular, instructori coregrafi în joc popular românesc, instructori coregrafi în dans, tehnici în dans modern) şi artă dramatică (actorie, retorică, regie sunet, producţie audio).
       „Ceea ce am constatat la Şcoala de Arte Cluj m-a bucurat într-o foarte mare măsură întrucât am avut ocazia să văd o echipă perfect funcţională, mai mult decât implicată şi dedicată misiunii de cultivare şi promovare a talentelor. Totodată, mă bucur că, prin efortul financiar extrem de consistent făcut pentru a oferi acestui aşezământ cultural un sediu corespunzător exigenţelor mileniului III, am contribuit decisiv la îmbunătăţirea condiţiilor de studiu de care beneficiază cursanţii celei mai mari Şcoli Populare de Arte din ţară. În acelaşi timp însă, sunt extrem de nemulţumit de faptul că, în contextul în care această prestigioasă instituţie de cultură beneficiază pentru prima dată pe parcursul a şase decenii de existenţă de un sediu propriu, consilierii judeţeni au decis în cadrul ultimei şedinţe de consiliu reducerea fondurilor pe care le propusesem iniţial pentru finalizarea reabilitării şi modernizării acestui imobil. Având în vedere faptul că m-am convins personal de performanţele echipei manageriale a Şcolii, cea care a preluat o instituţie aflată în ruină, la propriu şi la figurat, şi a reorganizat-o complet, îi asigur pe iubitorii de artă şi cultură de tot sprijinul meu şi de faptul că voi face toate demersurile necesare pentru ca din bugetul anului viitor să fie alocate fondurile necesare finalizării lucrărilor şi dotării corespunzătoare a instituţiei” a declarat Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Mihai Seplecan.
        Reamintim faptul că Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda” este instituţia în cadrul căreia se îmbină procesul educaţional cu activităţile culturale, principalele obiective urmărite fiind cele care privesc oferirea de  servicii culturale diverse în scopul creşterii gradului de acces şi de participare a cetăţenilor la viaţa culturală, de a conserva, transmite şi promova cultura şi patrimoniul tradiţional, urmărind adecvarea ofertei culturale la solicitările şi nevoile publicului, atragerea unor noi categorii de public, creşterea audienţei, fidelizarea publicului, calitatea şi diversitatea serviciilor oferite. Şcoala de Arte se adresează atât iubitorilor de cultură şi artă din municipiu, cât şi celor din întreg judeţul, având următoarele secţii externe: Secţia de Actorie de la Dej, Ansamblul Instrumental din Frata, Secţia de Canto muzică populară din Dej şi Gherla, Secţia de Instrumente de fanfară de la Dej, cea de Pictură, grafică şi artă decorativă de la Turda, dar şi secţii de ţesut-cusut la Bedeciu şi mai nou, la Rugăşeşti, Căşeiu.

Biroul de presă
13 noiembrie 2015

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW