Școli speciale din județul Cluj, beneficiare ale unui proiect cu finanțare europeană
CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ
COMUNICAT DE PRESĂ
Școli speciale din județul Cluj, beneficiare ale unui proiect cu finanțare europeană
Școala Profesională Specială Samus și Liceul Tehnologic Special Dej, instituții de învățământ aflate în subordinea Consiliului Județean Cluj, sunt beneficiarele unui proiect cu finanțare europeană al cărui scop general vizează dezvoltarea resurselor umane și creșterea calității procesului instructiv-educativ.
Finanțarea acordată unităților școlare clujene este destinată derulării unor activități suport care să contribuie la punerea în aplicare și perfecționarea competențelor obținute de cadrele didactice prin participarea la programele de formare organizate în cadrul proiectului EDICA – Educație – Dezvoltare Instituțională – Capacitate Administrativă.
Totodată, ea va permite implementarea unor mini proiecte educaționale care se axează pe reducerea fenomenului de părăsire timpurie a școlii, a absenteismului școlar și, implicit, pe stimularea motivației elevilor în vederea participării la cursuri.
Proiectul se derulează prin intermediul Casei Corpului Didactic Sibiu, în calitate de beneficiar al sprijinului financiar nerambursabil, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.
Biroul de presă
28 aprilie 2021