Se extinde rețeaua de canalizare în localitatea clujeană Feldioara

CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ

Se extinde rețeaua de canalizare în localitatea clujeană Feldioara

          Consiliul Județean Cluj a emis certificatul de urbanism necesar autorizării lucrărilor de extindere a rețelei de canalizare menajeră în satul Feldioara din comuna Cătina.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Odată cu finalizarea lucrărilor de extindere a rețelei de apă din Feldioara, s-a impus prelungirea rețelei de canalizare, pentru a putea prelua toată apa uzată. Noua investiție va contribui, cu siguranță, la creșterea calității vieții locuitorilor, la îmbunătățirea condițiilor igienico-sanitare și la o mai bună protejare a mediului”.

Investiția prevede extinderea rețelei de canalizare pe toate străzile și ulițele din localitatea Feldioara, pe o lungime totală de 13,7 km, din care 75% va funcționa în regim gravitațional. De asemenea, proiectul mai prevede amplasarea mai multor stații de pompare pentru preluarea și evacuarea apei uzate, de-a lungul drumului județean DJ 161E, către stația de epurare situată în apropierea satului Valea Caldă.

Prin realizarea acestui proiect inițiat de Primăria comunei Cătina se urmărește racordarea la canalizare a întregii populații din localitatea Feldioara, respectiv eliminarea poluării solului și apelor ca urmare a evacuării necontrolate a apelor.

Biroul de presă
27 septembrie 2024

 

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW