Semnare contract credit retea apa-canal

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, d-nul Alin Tişe, a semnat astăzi, 22.07.2009, Contractul de Finanţare pentru creditul asumat de Compania de Apă SOMEŞ S.A., societate comercială aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, în cadrul proiectului major de investiţii derulat prin POS Mediu şi co-finanţat din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene, pentru modernizarea şi reabilitarea infrastructurii de alimentare cu apă şi de colectare-epurare din aria deservită de operatorul regional în judeţele Cluj şi Sălaj. Semnatarii Contractului de Finanţare şi a Acordului Direct – documentul care stipulează sprijinul acţionarilor Companiei de Apă SOMEŞ S.A. pentru buna desfăşurare a proiectului şi pentru rambursarea creditului – sunt, pe de-o parte, Banca Europeană de Investiţii, instituţia financiară Europeană care a fost selectată pentru acordarea creditului prin procedura de negociere şi Consiliul Judeţean Cluj, Compania de Apă SOMEŞ, Consiliul Judeţean Sălaj şi Asociaţia Regională pentru Dezvoltarea Infrastructurii din Bazinul Hidrografic Someş-Tisa, pe de altă parte.
              Prin semnarea acestui contract, Compania de apă SOMEŞ S.A. a devenit prima societate de profil din toate statele membre ale Uniunii Europene care a obţinut o finanţare din acest program.
            “Cel mai mare câştig din această investiţie, de care vor beneficia autorităţi locale şi judeţene, este faptul că se va ajunge la creşterea semnificativă a numărului populaţiei care va avea acces la reţea de apă în conformitate cu normele europene. Dacă în acest moment discutăm de un procent de 69% de beneficiari ai apei euroconforme, în urma finalizării acestei importante investiţii procentul beneficiarilor va ajunge la 96%”, consideră preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, d-nul Alin Tişe .
             Contractul de Finanţare a fost aprobat de către Adunarea generală a acţionarilor Companiei de Apă SOMEŞ S.A., de către Adunarea generală a acţionarilor Asociaţiei Regionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii din Bazinul Hidrografic Someş-Tisa, de către Consiliile Judeţene Cluj şi Sălaj, Consiliile Locale Huedin, Gherla, Dej, Zalău, Jibou, Cehu Silvaniei şi Şimleu Silvaniei. Perioada de graţie este de 5 ani şi perioada de rambursare este de 15 ani, începând după expirarea perioadei de graţie. Creditul contractat de Compania de Apă SOMEŞ S.A. reprezintă 12,8 % – 25,3 milioane de euro – din valoarea totală de 196,9 milioane euro a proiectului „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată din judeţele Cluj-Sălaj”. 74% reprezintă contribuţia financiară nerambursabilă a UE, 11,3 % reprezintă finanţare nerambursabilă de la bugetul de stat, iar 1,9 % este contribuţia autorităţilor locale
––––––––
Categorii de lucrări:
• Reabilitare surse de apă: Jibou, Huedin şi Cehu Silvaniei;
• Reabilitare staţie tratare Vârşolţ pentru alimentarea municipiului Zalău;
• Reabilitare aducţiuni şi aducţiuni noi: Cluj-Napoca, Cehu Silvaniei, Livada, Dej;
• Reabilitare şi extindere reţea distribuţie apă potabilă, rezervoare de înmagazinare reţele de canalizare în 8 municipii şi oraşe, estimate:

Cluj-Napoca: 51,8 km reabilitare şi extindere reţea apă, 3 staţii pompare noi, 3 rezervoare noi, 6 rezervoare reabilitate, 45,9 km reabilitare şi extindere reţea canalizare, 1 staţie nouă pompare ape uzate;
Zalău: 16,5 km reabilitare şi extindere reţea apă, 4 staţii pompare noi, 20 km reabilitare şi extindere reţea canalizare;
Dej: 29 km reabilitare şi extindere reţea apă, 1 staţie pompare nouă, 1 staţie pompare de reabilitat, 5 rezervoare reabilitate, 10,4 km reabilitare şi extindere reţea canalizare, 1 staţie nouă pompare ape uzate;
Gherla: 29 km reabilitare şi extindere reţea apă, 5 rezervoare reabilitate, 10,4 km reabilitare şi extindere reţea canalizare, 2 staţii noi pompare ape uzate, 1 staţie pompare de reabilitat;
Şimleul Silvaniei: 9,2 km reabilitare şi extindere reţea apă, 13,1 km reabilitare şi extindere reţea canalizare, 3 staţii noi pompare ape uzate, 4 staţii de pompare ape uzate de reabilitat;
Jibou: 7,1 km reabilitare şi extindere reţea apă, 4,4 km reabilitare şi extindere reţea canalizare, staţii noi pompare ape uzate, 1 staţie de pompare ape uzate de reabilitat;
Huedin: 11,05 km reabilitare şi extindere reţea apă, 8,24 km reabilitare şi extindere reţea canalizare, 3 staţii noi pompare ape uzate;
Cehu Silvaniei: 5 km reabilitare şi extindere reţea apă, 1 staţie de pompare de reabilitat 7,6 km reabilitare şi extindere reţea canalizare, 1 staţie nouă pompare ape uzate;
• Reabilitare staţii de epurare: 8 municipii şi oraşe: Cluj-Napoca, Zalău, Dej, Gherla, Şimleul Silvaniei, Jibou, Huedin, Cehu Silvaniei.
Creşterea calităţii serviciilor după acest proiect, în particular în localităţile nou preluate în 2006, va fi cuantificată prin următorii indicatori de performanţă:
• % populaţie cu acces la reţea de apă conformă UE: 96% (faţă de 69%);
• % de branşamente contorizate: 100% (faţă de 92%);
• % populaţie conectată la reţea de canalizare: 79% (faţă de 74%);
• % ape uzate colectate şi tratate: 100% (faţă de 86%)

       

       

Biroul de presă
22.07.2009

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW