Sinteza conferinta presa gala box
Astăzi, 19.10.2012, la sediul Consiliului Judeţean Cluj a avut loc o conferinţă de presă susţinută de Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Horea Uioreanu, împreună cu domnul Valentin Silaghi, antrenorul lotului de box al naţionalei Germaniei şi fostul mare sportiv Mihai Leu.
Evenimentul a fost prilejuit de organizarea de către Consiliul Judeţean Cluj, împreună cu Primăria comunei Mociu, Asociaţia Judeţeană de Box Cluj şi alţi iubitori ai sportului cu mănuşi din judeţ, a celei de-a 4-a ediţii a Galei de box de la Mociu, competiţie sportivă care va avea loc mâine, 20 octombrie 2012, cu începere de la ora 14, în comuna Mociu, şi care este destinată comemorării marelui pugilist şi antrenor de box, Ioan Botezan, originar din această localitate.
„Prin sprijinirea financiară a Galei de box de la Mociu ne propunem atât să omagiem memoria acestui mare campion cât şi să promovăm acest sport cu tradiţie în România şi în judeţul nostru şi să încurajăm practicarea lui de către cât mai mulţi tineri. Ne propunem, totodată, organizarea şi în viitor a unor astfel de competiţii sportive în mediul rural, în toate zonele judeţului, astfel încât să oferim tinerilor de la sate şansa unei vieţi sănătoase şi a unei cariere sportive de excepţie. Totodată, ne vom implica activ în identificarea de locaţii adecvate practicării acestui sport şi, respectiv, desfăşurării unor astfel de gale sportive”, a declarat Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Horea Uioreanu.
De asemenea, în cadrul acestei conferinţe, domnilor Valentin Silaghi, fost elev al regretatului antrenor Ioan Botezan şi antrenor al lotului de box al Germaniei şi Mihai Leu, multiplu medaliat la diferite competiţii naţionale şi internaţionale şi campion mondial WBO, le-au fost înmânate diplome de excelenţă pentru întreaga carieră sportivă a domniilor lor precum şi pentru meritele deosebite pe care le-au avut şi le au în promovarea activităţilor sportive.
„Iată că ne-am făcut un obicei din a celebra cei mai merituoşi sportivi români care au adus faimă sportului românesc şi celui clujean. Aceste două personalităţi de excepţie, Valentin Silaghi şi Mihai Leu, reprezintă modele demne de urmat pentru tânăra generaţie, talente sportive care au reuşit să demonstreze întregii lumi importanţa practicării unui sport la nivel de înaltă performanţă. Deşi aparent boxul este un sport dur, el are un rol extrem de benefic, de formare a unor caractere puternice, de canalizare a energiilor tinerilor într-un scop pozitiv şi de evitare astfel a violenţei nejustificate”, a declarat Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Horea Uioreanu.
Biroul de presă
19.10.2012