Sinteza conferintei de presa – 6 august 2009

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, d-nul Alin Tişe, împreună cu directorul Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Privat al judeţului Cluj, d-nul Mircea Avram, a susţinut astăzi, 06.08.2009, o conferinţă de presă prilejuită de prezentarea proiectului „Modernizarea infrastructurii de acces în zona turistică Răchiţele – Prislop – Ic Ponor”, aflat în acest moment în derulare. Proiectul, în valoare totală de 59.678.410,51 lei, este finaţat prin POR, valoarea contribuţiei beneficiarului (Consiliulul Judeţean Cluj) fiind de 1.409.007,51 lei şi se referă la modernizarea infrastructurii pe DJ108C şi DJ763, pe o lungime totală de 20,5 km. Scopul acestei investiţii este de a sprijini dezvoltarea turismului în judeţul Cluj.
            Conform d-lui Mircea Avram, în acest moment au demarat lucrările de curăţire şi decolmatare a şanţurilor, precum şi executarea de podeţări. „Există în acest moment un număr de 664 de persoane care lucrează la acest drum, ritmul fiind unul foarte bun”, consideră d-nul Mircea Avram.
            În cadrul aceleeaşi conferinţe de presă preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, d-nul Alin Tişe, a prezentat public raportul pe care l-a susţinut în cadrul întâlnirii de la Guvernul României în data de 05.08.2009, în care a prezentat situaţia proiectelor din judeţ, cu finaţare europeană şi a celor derulate cu fonduri provenite din bugetul propriu sau de la bugetul central. „Situaţia pe care am prezentat-o membrilor Guvernului a avut în vedere doar proiectele cu sume mai mari de 5 milioane de lei. În cadrul întâlnirii am prezentat membrilor Executivului şi problemele pe care le-am întâlnit în accesarea de fonduri sau în scrierea şi derularea proiectelor. De asemenea am prezentat şi un set de propuneri referitoare la îmbunătăţirea acestor mecanisme”, a concluzionat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, d-nul Alin Tişe.
            Ataşat vă transmitem şi materialul pe care preşedintele Consiliului Judeţean Cluj l-a prezentat membrilor Guvernului României.

SITUAŢIA DERULĂRII PROIECTELOR LA NIVELUL CONSILIULUI JUDEŢEAN CLUJ

Biroul de presă
06.08.2009

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW