Spectaculos exercţu cu evacuare aero derulat de Salvamontul clujean împreună cu SMURD

CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ

 

Informare de presă
Spectaculos exercţu cu evacuare aero derulat de Salvamontul clujean împreună cu SMURD

 

     Un spectaculos exercţu cu suport aeronautic a avut loc în dimineaţa zilei de duminică, 24 noiembrie 2019,  în cadrul celei de-a doua edţi a Transylvania Mountain Festival.
     O echipă a Serviciului Public Judeţean Salvamont-Salvaspeo Cluj, instituţie de interes judeţean subordonată Consiliului Judeţean, împreună cu un echipaj aero cu elicopter SMURD din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne şi o ambulanţă SMURD a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj au efectuat un exercţu de acordare de prim ajutor şi evacuare cu elicopterul a trei victime cu diverse tipuri de traumatisme, pentru care s-au folosit tehnici diferite de troliere din aeronavă.
     Primul caz a fost şi cel mai complex: un politraumatism cu hemoragie externă mare şi două fracturi. Salvamontiştii au oprit sângerarea, apoi au aplicat gulerul cervical şi atelele şi au transportat victima spre locul de unde avea să fie ridicată de elicopter. Victima a fost aşezată pe o saltea vacuum rigidă şi înfăşurată în sacul de extracţie din dotarea elicopterului SMURD. A fost, apoi, ridicată spre elicopter, cu troliul, împreună cu un salvator montan, şi evacuată din zona accidentată până la ambulanţa SMURD.
     La fel s-a procedat şi cu următoarele victime, care au fost evacuate cu triunghiul de elicopter, un dispozitiv similar cu cel folosit de salvamontişti la evacuarea din telescaun pe pârtiile de schi, respectiv cu plasa de salvare. Astfel de procedee sunt folosite în cazul victimelor care nu prezintă suspiciuni de traumatisme ale coloanei vertebrale.
     După exercţu, clujenii care au venit la evenimentul din Parcul Sportiv Universitar ,,Iuliu Haţieganu” au putut ,,inspecta” aparatul de zbor, iar copiii şi-au făcut fotografii cu ,,pasărea” roşie.
     Elicopterul SMURD al Inspectoratului General de Aviaţie din cadrul MAI execută circa 1000 de misiuni anual. Printre cele mai solicitate au fost misiunile aeromedicale cu troliu din Munţii Făgăraş, Bucegi, Piatra Craiului sau Retezat şi misiunile aeromedicale în condţi de exploatare a limitelor aeronavei.

 

Biroul de presă
25 noiembrie 2019

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW