Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj-Napoca, cel mai performant spital Covid din România
CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ
COMUNICAT DE PRESĂ
Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj-Napoca, cel mai performant spital Covid din România
Rata vindecării pacienţilor aflaţi în stare critică, mult peste media naţională
În urma unei evaluări recent realizate la nivel naţional de către Ministerul Sănătăţii, care a avut în vedere o serie de indicatori specifici, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Cluj-Napoca se clasează pe primul loc în România în ceea ce priveşte rezultatele obţinute în tratarea pacienţilor infectaţi cu virusul Sars-Cov-2.
În cadrul analizei, unul dintre cei mai importanţi indicatori avuţi în vedere a fost cel legat de rata vindecării pacienţilor internaţi în spital, în stare gravă. Astfel, până în acest moment au fost înregistrate 3.486 de vindecări din totalul celor 3.550 de pacienţi internaţi cu Covid în cadrul Spitalului de Boli Infecţioase din Cluj. Rezultă, astfel, o rată de vindecare a pacienţilor în stare critică, mai mult decât dublă comparativ cu media naţională.
Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj: „Performanţele acestor adevăraţi eroi clujeni ai zilelor noastre sunt cu adevărat excepţionale şi pentru acest lucru le mulţumesc. În ce priveşte Consiliul Judeţean, am urmărit să le fim aproape şi să le uşurăm munca, dovadă stând cele 26 de milioane de lei pe care le-am investit în ultimii patru ani în aparatură şi în îmbunătăţirea infrastructurii Spitalului de Boli Infecţioase”.
În prezent, Spitalul de Boli Infecţioase dispune de 192 de paturi destinate pacienţilor infectaţi cu Covid, din care 20 la Terapie Intensivă.
În ceea ce priveşte stabilirea diagnosticului de sindrom respirator acut sever determinat de noul coronavirus, şi laboratorul specializat din cadrul spitalului funcţionează la capacitate maximă, numărul de teste realizate fiind de circa 450 de teste RT-PCR/zi, atât pentru pacienţii internaţi, cât şi pentru cei care efectuează testul la cerere.
Biroul de presă
22 octombrie 2020