Standul Consiliului Județean de la UNTOLD, vizitat, și în acest an, de mii de festivalieri

CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ

 

Standul Consiliului Județean de la UNTOLD, vizitat, și în acest an, de mii de festivalieri

 

Consiliul Județean Cluj a răspuns, și în acest an, invitației de a fi parte în magia Festivalului Untold, prilej cu care a promovat județul, dar și activitățile derulate de instituțiile din subordine, în cadrul standului propriu din incinta Parcului Central ,,Simion Bărnuțiu”.
Astfel, timp de patru zile, cei prezenți au avut ocazia de a lua parte la spectacole ale Teatrului de Păpuși ,,Puck”, ateliere de creație pentru copii – pictură, modelarea lutului, fotografie, meșteșugul cusutului, escaladă, zonă de relaxare, zonă de încărcat telefoane, bibliotecă, precum și multe alte surprize. De asemenea, cei care au dorit să exploreze și alte locuri din județ și să își prelungească sejurul în zonă, au beneficiat de consiliere turistică din partea angajaților Centrului Național de Informare și Promovare Turistică. Accesul la toate activitățile a fost gratuit pentru cei care au participat la festival.
Standul Consiliului Județean Cluj a fost vizitat de aproximativ 7.000 de persoane, pe parcursul derulării întregului eveniment. Instituțiile care au susținut organizarea acestui spațiu de promovare au fost: Asociația Produs de Cluj, Serviciul Public Județean Salvamont – Salvaspeo, Școala Populară de Arte ,,Tudor Jarda”, Biblioteca Județeană ,,Octavian Goga”, Teatrul de Păpuși ,,Puck” și Serviciul Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Cluj.
Organizatorii Untold au raportat cifre record de participanți care au pășit pe tărâmul magic și în acest an: 56.000 de participanți în prima zi, joi, 9 septembrie 2021, 69.000, vineri, 10 septembrie, 75.000 de participanți, sâmbătă, 11 septembrie, respectiv cca. 65.000, în ultima noapte de concerte.
Cea de-a șasea ediție a festivalului a reunit peste 200 de artiști care au evoluat pe cele șapte scene și au scris o nouă filă în istoria Untold, alături de sutele de mii de participanți prezenți atât pe Cluj Arena, cât și în celelalte locații special amenajate pentru public. Stadionul emblemă al Clujului a găzduit, și în acest an, una dintre cele mai impunătoare scene din lume și cea mai mare din România, având o lățime de 90 de metri și o înălțime de 28 de metri, cu peste 800 de m² de ecran LED.

 

Biroul de presă
13 septembrie 2021

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW