Târgul Produs de Cluj aduce la Zalău Festivalul Primăverii

CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ

Târgul Produs de Cluj aduce la Zalău Festivalul Primăverii

În perioada 9 – 11 mai 2025, Târgul Produs de Cluj revine la Zalău, în parcarea Value Centre, cu un program extins între orele 10:00 și 23:00 și o ediție specială dedicată Festivalului Primăverii.
Organizat de Consiliul Județean Cluj, în parteneriat cu Value Centre Zalău, Centrul de Cultură și Artă Zalău și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, evenimentul aduce în prim-plan gusturi locale, tradiții autentice și multă voie bună.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Proiectul Produs de Cluj, dedicat sprijinirii economiei locale și micilor antreprenori, se apropie de borna a 14 ani de existență. În tot acest timp am susținut constant Asociația Produs de Cluj – principalul nostru partener în implementarea acestei inițiative care urmărește dezvoltarea unei clase economice de mijloc. În fiecare an, tot mai mulți întreprinzători ni se alătură, în căutarea unui viitor mai bun. Ne bucurăm de fiecare afacere care reușește să crească și rămânem alături de cei care abia pornesc la drum. Experiența acestor ani ne-a arătat cât de valoros este sprijinul administrației județene pentru dezvoltarea sustenabilă a mediului de afaceri local.”

Târgul de la Zalău promite o atmosferă ce îmbină farmecul serbărilor de altădată cu specificul urban al sărbătorilor actuale. Vizitatorii vor regăsi o selecție bogată de produse tradiționale, de la preparate culinare „ca la mama acasă”, la costume populare, podoabe și articole artizanale din zonele etnofolclorice ale județelor Cluj și Sălaj.
Pentru cei mici, și nu numai, zona de agrement va include carusel, trenuleț, tobogane și atracții pline de adrenalină, totul completat de deliciile nelipsite de la astfel de târguri: turtă dulce, plăcinte, gogoși, sucuri naturale și nelipsitul kürtős kalács.
Iar pentru pofticioșii de preparate la grătar, bucătari iscusiți vor pregăti zilnic cele mai îndrăgite bunătăți ale gastronomiei tradiționale.
Intrarea este liberă!

Biroul de presă
8 mai 2025

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW