Trei noi proiecte pentru dotarea, din bani europeni, a spitalelor subordonate Consiliului Județean. Valoarea acestora este de peste 57,3 milioane de lei

CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ

Trei noi proiecte pentru dotarea, din bani europeni, a spitalelor subordonate Consiliului Județean
Valoarea acestora este de peste 57,3 milioane de lei

Consiliul Județean Cluj a aprobat trei noi proiecte care vizează dotarea Ambulatoriilor unor spitale din subordinea forului administrativ județean cu echipamente și aparaturi medicale de ultimă generație. De aceste investiții din bani europeni vor beneficia Spitalul de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”, Spitalul de Boli Infecțioase și Spitalul de Recuperare.
Scopul proiectelor este de a spori complexitatea serviciilor în cadrul asistenței medicale primare, ambulatorii și comunitare.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Continuăm să investim în sănătate, atât din fonduri proprii cât și din bani europeni. Dincolo de resursele financiare nerambursabile extrem de consistente pe care urmărim să le atragem, vorbim de numeroase echipamente de înaltă tehnologie pe care ne propunem să le achiziționăm pentru dotarea Ambulatoriilor celor trei spitale. Pacienții trebuie să beneficieze de cele mai bune servicii medicale, iar pentru asta e nevoie de infrastructura adecvată.”

                                                                                             *   *   *

Printre dotările preconizate a fi cumpărate se numără o cameră hiperbară cu echipamentele aferente, de înaltă performanță, terapia fiind utilizată pentru tratarea și vindecarea a numeroase leziuni ori boli grave, un aparat de radiologie digitală, un mamograf 3D cu tomosinteză, un aparat de radiologie cu braț C, un turn de laparoscopie, o masă de operație mobilă electromecanică, un numărător digital de celule sanguine, o stație de testare cardiovasculară la efort și un turn de artroscopie.
De asemenea, printre echipamentele propuse spre achiziționare se numără un ecovideobronhoscop, un defibrilator, diverse ecografe, aparate EKG, un echipament pentru decompresie vertebrală, un ecograf cu sondă transesofagiană, un aparat pentru tratamentul disfagiei, un videodermatoscop, un sistem robotizat pentru mers, un ecograf ocular și un aparat pentru terapie cu microoscilații profunde.
În valoare totală cumulată de 57.359.666 de lei, cu TVA inclus, proiectele urmează să fie depuse spre finanțare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență.

Biroul de presă
29 septembrie 2022

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW