Un nou proiect european al Consiliului Județean selectat pentru finanțare
Un nou proiect european al Consiliului Județean selectat pentru finanțare
Proiectul Consiliului Județean Cluj ce vizează „Creșterea siguranței pacienților Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Leon Daniello din Cluj-Napoca” a fost selectat pentru finanțare. În valoare totală de 11.242.872 de lei, proiectul a fost depus spre finanțare în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa Prioritară 9 „Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19”.
Scopul inițiativei este acela de a crește siguranța pacienților Spitalului de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”, unitate subordonată forului administrativ județean, prin extinderea, reabilitarea și modernizarea infrastructurii instalațiilor electrice, de fluide medicale și de ventilare și tratare a aerului.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Este o nouă veste bună atât pentru personalul medical, cât și pentru pacienții unității sanitare. Odată cu implementarea acestui proiect de importanță majoră vom reuși să creștem siguranța și calitatea infrastructurii medicale și să contribuim la asigurarea climatului optim de realizare a actului medical.”
Operațiunile pe care le presupune investiția constau în realizarea unei noi infrastructuri electrice pentru corpurile C1 și C2 ale spitalului, a unei noi infrastructuri de ventilare și tratare a aerului pentru etajul 1 al pavilionului II al corpului C2, precum și a unei noi infrastructuri de fluide medicale, la subsolul, parterul și etajul corpului C2.
Această reușită se alătură uneia similare, anterior fiind selectat pentru finanțare și proiectul european ce vizează creșterea siguranței persoanelor internate în Spitalul de Recuperare și în cel de Boli Infecțioase, instituții sanitare subordonate forului administrativ județean.
Biroul de presă
1 februarie 2022