Ziua Internationala a romilor
Consiliul Judeţean Cluj, în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană “Octavian Goga” Cluj-Napoca instituţie de cultură aflată în subordinea Consiliul Judeţean şi Institutul pentru studierea problemelor minorităţilor naţionale, derulează în perioada 03 – 06 aprilie 2012 o serie de manifestări dedicate Zilei Internaţionale a Romilor.
În cadrul acestui program sunt organizate o serie de activităţi tematice, menite să contribuie la promovarea însemnătăţii zilei romilor precum şi la valorificarea culturii şi aspectelor tradiţionale ale acestei etnii. Totodată, această serie de evenimente îşi propune să contribuie la promovarea egalităţii de şanse pentru toţi cetăţenii şi a nediscriminării pe criterii etnice.
Astfel, în data de 5 Aprilie 2012, începând cu ora 10.00, în incinta Colegiului Economic „Iulian Pop” Cluj-Napoca va avea loc vizionarea filmului documentar „O clasă divizată” – urmată de o dezbatere pe marginea filmului prezentat. Scopul evenimentului este de a informa participanţii cu privire la efectele negative ce sunt generate de fenomenul de discriminare şi de a contribui la reducerea discriminării etnice în şcoli. Manifestarea mai presupune prelegeri susţinute de elevi din cadrul colegiului cu privire la artiştii romi reprezentativi la nivel naţional, cultura şi tradiţia romilor, discriminarea etnică şi efectele acesteia asupra individului.
Tot în data de 5 Aprilie 2012, începând cu ora 13.00, prin intermediul serviciului Biblioteca-radio din cadrul Bibliotecii Judeţene Octavian Goga Cluj, va avea loc emisiunea „Promovarea culturii rome şi a imaginii pozitive a acestei etnii în societate”. În cadrul emisiunii va fi invitat şi un reprezentant al comunităţii de romi Pata Rât din judeţul Cluj care va prezenta comunitatea din perspectiva experienţei acumulate în calitate de mediator şcolar şi membru al unei organizaţii neguvernamentale. Scopul emisiunii radio este de a reduce semnificativ imaginea negativă cu care este asociată comunitatea de romi Pata Rât.
În data de 6 Aprilie 2012, începând cu ora 13.00, în cadrul Săptămânii culturii rome la Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj”, în sala Media a bibliotecii, vor avea loc două sesiuni de prelegeri „Copiii romi, nevoi educaţionale şi de asistare” şi „Segregarea socială şi recunoaşterea culturală la romi”, susţinute de Prof. univ. dr. Maria Roth şi Prof. univ. dr. Eniko Vincze.
Reamintim totodată faptul că în data de 3 aprilie 2012, la sediul Bibliotecii Judeţene „Octavian Goga” Cluj-Napoca, în sala media, a avut loc vizionarea filmului documentar Dureri ascunse, urmată de o dezbatere pe tema filmului vizionat. Manifestarea a mai presupus o expoziţie ce carte, fotografii şi materiale informative cu privire la cultura şi tradiţia romă precum şi o sesiune de informare cu privire la însemnătatea zilei de 8 aprilie – Ziua Romilor.
Ziua de 8 aprilie a fost adoptată drept Ziua Internaţională a Romilor în anul 1971, cu ocazia Primului Congres Internaţional al romilor de pretutindeni care a avut loc la Londra. Tot cu acel prilej a fost adoptat imnul „Gelem, Gelem”, compus de Jarko Jovanovic precum şi steagul internaţional al romilor. În ultimii ani, semnificaţia zilei de 8 aprilie a început să fie recunoscută la nivel mondial. De asemenea, ziua de 8 aprilie este o zi comemorativă pentru victimele de etnie romă din timpul celui de-al doilea Război Mondial.
Biroul de presă
04.04.2012